In urma cu cateva zile discutam cu un prieten (doctorand) despre cum se citeaza corect o sursa online intr-un articol academic. Scriu articole academice din 1999 (anul I de facultate) si am invatat repede cum si ce e cu plagiatul si metodele de citare.
Nici nu mi-a trecut prin cap ca as putea sa trec peste aceste reguli pe blog sau la jobul meu (care implica scrisul de articole, in Limba Engleza).
In multe cazuri mi s-a intamplat sa descopar site-uri care au copiat mot-a-mot articolele mele. In USA e simplu pentru ca in momentul cand raportezi un astfel de site plagiator, daca nu demonstreaza ca informatia scrisa in articol este informatie generala publica sau creatie originala se poate merge pana la inchiderea site-ului. [vezi DMCA] In Romania? Mi-au fost furate poze si raspunsul a fost “bucara-te ca macar a dat link” (chit ca scria in acel link ca pozele nu pot fi folosite fara permisiunea autorului).
Dar sa nu deviez prea mult.
Toti folosim surse de inspiratie. Este evident mai ales cand scriem despre ceva tehnic sau despre un studiu. Ca doar nu te pui tu sa faci o cercetare care oamenilor de stiinta le-a luat ani buni. Deci, citim. Ne inspiram.
Unde este limita dintre a ne inspira si a copia? Sau “celebrul”: plagiat.
Prin definitie, plagiatul este: “atribuirea cu rea intentie”, “imitarea” a “limbajului, gandirii, ideilor , sau exprimarilor” altui autor [sursa].
In conceptul modern, plagiatul este considerat imoral, iar originalitatea este un ideal aparut undeva prin sec XVIII in Europa. In secolele anterioare, autorii erau chiar incurajati sa copieze somitatile indeaproape.
Dezideratele aparute in sec XVIII au fost acceptate de comunitatea academica si jurnalistica, astfel incat plagiatul este “lipsa onestitatii academice” si “incalcarea eticii jurnalistice”. Rezultatul? Studentii si profesorii pot fi dati afara din invatamant, iar jurnalistiie exclusi din meserie.
Plagiatul nu este o “crima” (sau , in alte cuvinte, o infractiune), dar este un act de imoralitate. Desi, in unele cazuri plagiatul este egal cu “furtul”, nu exista legi care sa il pedepseasca [in afara de plagiatul online care este foarte bine reglementat in strainatate].
Multi dintre cei prinsi cu “mata in sac” au declarat ca de fapt, nu au plagiat, dar au “uitat” sa adauga citarile necesare. De cand cu blogurile si ziarele online, a copia o sursa este ceva foarte uzitat (din pacate). Cati dau link spre sursa folosita? Foarte putini! Mi s-a intamplat ca am trimis un articol “guest post” pe un site romanesc, si la final, din obisnuinta, am pus sursele , iar admin-ul (si proprietarul) site-ului cu pricina mi-a zis clar “nu mai da surse ca nu vreau link-uri externe in articol”. Cu asa mentalitate, sa ne mai miram cat se copiaza si cat de putin deranjat e pentru unii chestia asta?!
Exista metode de detectare a plagiatului, dar pot fi folosite doar atunci cand se copiaza mot-a-mot. Insa plagiat inseamna si sa folosesti ideile altcuiva, dar pretinzand ca sunt ale tale. Sau sa traduci un text dintr-o limba in alta, fara a da sursa. Bunaoara, in 2005, am fost chemata la un interviu. Jobul presupunea ca eu sa traduc niste articole (mondene) din Engleza in Romana, fara a da sursa, si sa pun numele meu pe ele. Am refuzat categoric pentru ca acest lucru insemna plagiat.
Si totusi, avem nevoie sa folosim informatii deja existente. Cum o facem legal si moral? Simplu: cu citari. Si prin folosirea bibliografiei. In mod normal, chiar daca nu citezi o anumita parte dintr-o lucrare/articol dar ai citit acel material pentru documentare, esti obligat sa il pui la bibliografie.
Atunci cand pui un citat (intre ghilimele) exista doua stiluri academice de citare importante (APA si MLA). Nu are rost sa intru in detalii, pentru ca nu asta e intentia mea cu acest articol.[mai multe detalii aici]
Insa, atunci cand folosesti intr-un articol pe blog informatii de la altii, este OBLIGATORIU sa pui sursa sub forma [sursa, link].
O alta varianta de citare a sursei online este:
Autor(i), “Titlul articolului”, Publicatia, link-ul (data la care a fost vizitat link-ul)
Este elegant sa nu pui “nofollow” dar deja intram in alte conflicte legate de comportamentul online.
Consider ca un blogger are aceleasi responsabilitati ca si un jurnalist. Nu suntem “constransi” de un anumit limbaj, dar trebuie sa respctam:
- acuratetea informatiei, prin verificarea ei din trei surse indepenente
- munca altora, fie ei bloggeri, jurnalisti, oameni de stiinta, autori de beletristica
- libertatea de exprimare (a altora cand ne critica).
Bibliografie:
Later edit: post republicat Nov 21, 2011
Felicitarile mele pentru articol, pentru detalii si pentru atitudine. Ar trebui promovat principiul asta mai mult din respect pentru noi insine inainte de orice, iar apoi din respect pentru comunitatea de bloggeri, vorba vine, din care faci parte, daca faci.
Eu nu scriu articole academice şi am învăţat chestiile ăstea doar ‘din mers’! Nu cred că e necunoştiinţă de cauză, mai degrabă rea intenţie.
cine nu a facut o lucrare de licenta , dizertatie sau ceva de genul, poate sa aibe scuza ca nu stie ce si cum; dar mi-a fost dat sa aud de la persoane cu scoli ca habar nu au cum se citeaza sau…de ce se citeaza.
si da, sunt de acord cu tine, e ceva ce inveti din mers cand incepi sa scrii, indiferent dc e ptr presa scrisa sau pentru un blog