Cetatile Judetului Arad (vizitate de mine)

Dupa cum probabil v-ati prins deja, am o mare slabiciune pentru cetati si castele. Inca de pe vremea Facultatii profitam de orice ocazie sa ma duc sa explorez ruinele cetatilor din judetul Arad. Pe unde am ajuns? Sa vedem.

Cetatea Aradului

DSC01785edited

Cu exceptia bisericii, cetatea se afla intr-o foarte buna conditie. Din pacate, accesul publicului este permis doar la evenimente speciale (ziua portilor deschise, de exemplu). Inca este stationata o garnizoana militara aici.

Eu am reusit sa vad cetatea – mai pe indelete – abia in 2010, desi in 2001 am avut ocazia sa intru in cetate (am stat doar pe platou atunci si putin intr-una din camerele de instructie). Muzeul este si el interesant iar daca prindeti o zi cand sunt expuse si masinariile de lupta, sunt sigura ca o sa va placa.

Cetatea a fost ridicata in perioada 1763-1783. Pana in 1918 a functionat pe post de inchisoare. In 1919 a fost preluata de armata romana. A trecut si pe la sovietici intre anii 1944-1958.

Cetatea Soimois

Ultima data am fost la Soimos si Manastirea Radna (ca tot e in drum) in 2014 dar mai fusesem prin zona in 2001 si 2011. In general, mergem cu trenul pentru ca ne lasa fix in Radna. De acolo e putin de mers pana la manastire iar apoi 7 km pe drumul european pana la dealul pe care sta cetatea Soimos.

Cetatea dateaza din sex XIII si nu prea a avut parte de evenimente importante. A fost abandonata in 1788 si a inceput sa fie demolata. Dar cum era cam greu sa se urce sus, s-a renuntat la demolare. Asadar este una dintre cele mai bine pastrate cetati din judet.

Urcusul insa nu e asa greu mai ales daca urmati cararea dinspre stanga, cea care urca lent. Cea scurta este abrupta dar in 20 min sunteti sus.

Cetatea Siria

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cel mai usor ajungi la Siria cu masina. Iar daca nu aveti una, recomand sa inchiriati o masina.

Era si un tren foarte de dimineata dar cum gara este fix langa intrare in Galsa, nu recomand optiunea. Dar exista si bus-ul care opreste fix in fata muzeului Ioan Slavici – atentie: e deschis duminica dupa ora 9:30 iar luni si marti e inchis! – iar poteca spre cetatea porneste din spatele muzeului.

Urcusul nu e foarte abrupt dar dureaza multicel. Aveti grija sa plecati de dimineata – nu ca ati avea multe alte optiuni cu busul. Privelistea de sus e faina . Iar la intors puteti lua un drum mai lung, drumul de masini (da, cei fara chef pot urca cu masina pana langa cetate). De la finalul acestui drum de masini , in Siria, faceti stanga si puteti merge la Manastirea Feredeu (sau chiar sus la schit).

Cetatea Siria dateaza tot din sec XIII lea dar nu se mai pastreaza mare lucru din ea.

Cetatea Dezna

Ascunsa bine pe drumul spre Moneasa, din Cetatea Dezna se mai pastrau in 2002 cand am urcat eu cateva pietre. Privelistea de sus e frumoasa iar urcusul e prin padure si nu foarte greu. Ca de obicei, veti gasi si poteci abrupte.

Si aceasta cetate dateaza din sec XIII. A trecut prin mana turcilor , apoi a ajuns la un ostean de-al lui Mihai Viteazu , iar apoi innapoi la turici pana in 1693 cand era deja o ruina.

Cetatea Felnac

Si aici am fost tot prin 2001-2002 cu trenul si apoi pe jos pana la locul unde mai era un zid pe un damb. Din pacate izvore istorice care sa dea detalii despre aceasta fortificatie nu exista.

Cetatea Ineu

972125_10151590297528396_255064665_n

Este impunatoare si , din pacate, am trecut de multe ori pe langa ea, dar nu am ajuns sa o vizitez. Exista mentiuni ale unei cetati in zona inca din 1295 . Si ea a trecut prin mana turcilor si apoi a lui Mihai Viteazul. Cetatea actuala dateaza din 1645-1652 de pe vremea principilor Rakoczi și Rakoczi al II-lea. A fost iar in mana turcilor apoi a habsburgilor. In 1745 a fost parasita dar s-a decis refacerea curtii interioare in 1870.

Poza de sus e facuta machetei cetatii care se gaseste la Muzeul Arad.

Alte cetati in judetul Arad:

  • Tarnova
  • Barzava
  • Covasant
  • Birchis
  • Halmagiu
  • Paulis