Cele mai faine destinatii de primavara

Primavara este, din punctul meu de vedere, cel mai frumos anotimp pentru calatorii. Sigur ca vremea este instabila si ca, fara doar si poate in bagaj vom pune straturi de haine…insa este atat de vedere si de colorat incat iti doresti sa tot explorezi.

Nu este de mirare ca ne-am ales ziua cununiei in mijloc de primavara. Numai bine avem inca un motiv sa o luam la pas in acest sezon superb.

Daca si voi va doriti sa explorati Europa, in acest articol va recomand cele mai faine destinatii de primavara (din punctul meu de vedere):

Atena, Grecia

Atena

>>rezerva cazare in Atena

Am fost in Atena in Martie 2012 si m-am indragostit pe loc (iar apoi am revenit in Mai 2017). Atunci incepeau sa infloreasca timid pomii prin Agora Greceasca. Asadar, undeva prin Aprilie totul ar trebui sa fie superb: verde si inflorit. De fapt am si vazut poze de anul acesta in care deja se vede ca ei sunt nitel mai la sud decat noi si vreme e ceva mai ingaduitoare.

Cu putin noroc prindeti chiar vreme de tricou prin capitala Greciei. Preturile la cazari raman destul de ok. Depinde mult de zona si de compromisuri inca. Cu zborul e super ok pentru ca avem Ryanair: atat din Bucuresti cat si din Budapesta. Alternativele nu sunt foarte ieftine.

Daca vreti soare si plaja, atunci Corfu e o destinatie recomandata de multa lume. E cunoscuta ca fiind un loc ideal pentru “spring break” iar din Atena sunt ferry-uri sa ajungeti acolo. De altfel , sunt si zboruri pe Corfu (sezoniere, e drept).

Roma, Italia

Roma, Martie 2012

Roma, Martie 2012

>>rezerva cazare in Roma

Desi in 2012 (tot in Martie) nu m-am indragostit de oras si probabil voi mai ajunge pe acolo doar in tranzit, Roma se imbraca de primavara chiar frumusel. Inca de la mijlocul lui Martie era cald si erau deja copaci infloriti. Asadar, din nou , aprilie e o luna numai buna de mers.

Atentie ca Pastele Catolic e in 31 Martie (2024) si totusi, ar fi bine sa evitati sa calatoriti in jurul acestei zile. Zboruri sunt destule, inclusiv low-cost (Wizz Air) din Timisoara.

Cazarile variaza si in general nu va asteptati la chilipiluri. Dar depinde de noroc si de pe unde rezervati.

Cu toate ca nu am fost in Toscana, foarte multa lume o recomanda ca o destinatie de vis , in special primavara si toamna.

Budapesta, Ungaria

_1019841

>>rezerva cazare in Budapesta

Budapesta e orasul meu de suflet si inca nu am ajuns pe acolo decat fie iarna, fie vara. Dar asta se va schimba in Aprilie cand vom ajunge pe acolo fix de Festivalul Florilor de Ciresc.

Va recomand si o plimbare pe Margitsziget. Budapesta nu poate fi decat superba primavara. Nu uitati de o plimbare prin Piata Centrala (tip: cumparati boia!)

Din vest avem trenuri la preturi bune si in conditii decente. Cat despre cazare, puteti gasi ieftina (in jur de 20 euro/noapte) daca nu aveti pretentii de buricul targului si baie in camera; in rest se apropie de 60 euro / noapte in centru. Nu uitati ca uneori apartamentele sunt variante numai bune daca calatoriti in grup.

Londra, UK

Londra, Martie 2011

Londra, Martie 2011

>>rezerva cazare in Londra

Nu e un oras ieftin, nu va asteptati la chilipiruri cand e vorba de cazare, iar cu zborurile de obicei e nevoie de facut sapaturi serioase. Din vest avem si Ryanair sau EasyJet de pe Budapesta. Din restul tarii avem WizzAir. Dar se merita sacrificiul pentru ca Londra e frumoasa primavara.

Eu am fost in Martie 2011 si deja erau inflorite naricele in parcuri. Profitati de vremea faina si mergeti cat mai mult pe jos (mai ales unde obiectivele sunt aproape unele de altele).

O alta varianta faina ar fi Scotia cu ale sale tinuturi superbe. Edinburgh e un bun loc unde sa aterizati – din vest avem variantele low-cost de pe Budapesta.

Atentie mare: aveti nevoie de pasaport pentru a zbura spre Marea Britanie!

Salzburg, Austria

salzburg austria

>>rezerva cazare in Salzburg

Eu am ajuns doar in Viena (in 2008) pe o caldura infernala (si in 2013 iarna, pe frig). Insa Salzburg e …altceva. Primavara mai ales va puteti bucura de verdele ce inconjoara orasul. Orasul vechi e superb, dominat de arhitectura baroca.

Din vest ajungem usor cu trenul via Budapesta and Viena. Salzburg are si aeroport la nevoie. Cat despre cazare, puteti gasi cazare de pe la 60 euro/noapte.

Praga, Cehia

praga

>>rezerva cazare in Praga

Praga este in prezent pe lista de vazut, dar nu o mare prioritate. In nici un caz nu ma incanta ideea de a merge vara sau iarna (oricat de frumoasa ar fi Praga sub zapada). Asa ca ramane primavara. Pomii frumosi infloriti (prin Aprilie) dau un aer mai relaxat capitalei. Ah si daca va place piata de Craciun, sa stiti ca este una si de Paste.

In Praga se poate ajunge cu bus, tren si avion . Din vest, eu prefer trenul prin Budapesta. Cat despre cazare, variante exista pentru toata bugetele si pretentiile.

Amsterdam, Olanda

amsterdam primavara

>>rezerva cazare in Amsterdam

Lalelele si Olanda merg mana in mana. Daca nu bantuiti pe la piata de flori din oras, puteti sa va aventurati in afara lui.

Amsterdam are printrele cele mai mari aeroporturi din Europa, deci nu e foarte greu sa ajungeti acolo. Cand e vorba de cazare, Amsterdam are foarte multe hosteluri. Insa, dupa cum stiti, pe cum cresc pretentiile , creste si pretul.

Voi ce preferinte aveti primavara? Unde ati fost? Unde vreti sa mergeti?

Nota: Articolul a fost scris si publicat in Martie 2013; ultima editare in January 2023.
Acest articol include linkuri care pot fi calificate ca si linkuri de afiliat. Daca cumparati prin ele, pot castiga un comision.